Primul meci cu Mulţescu pe banca Petrolului, după perioada Lucescu, a scos în evidenţă reacţii antagonice ale tehnicianului petrolist. Mulţescu s-a ţinut de cuvânt şi a încercat să dea echipei un aplomb ofensiv, aşa cum nu a avut în perioada Răzvan Lucescu, când importantă era organizarea defensivă, nu faza de atac. A folosit ceea ce a avut la dispoziţie, fiind într-o postură ingrată, aceea de a nu conta pe cei mai buni fotbalişti din lot pe faza de atac, Teixeira şi Albin. Chiar şi aşa, Petrolul a avut suflu în atac, reversul acestei situaţii fiind modul foarte slab în care echipa s-a apărat.

A mutat inteligent, la pauză, când l-a scos pe Gerson pentru a-l înlocui cu Satli. Brazilianul avea cartonaş galben, era expus şi Mulţescu a judecat corect, evitând ca Petrolul să rămână în inferioritate. A greşit, însă, celelalte două schimbări. După intrarea lui Astafei, Petrolul a jucat, practic, cu un om în minus, iar după intrarea lui Gallegos, cu doi, dar cu menţiunea că uruguayanul nici nu avea cum să aducă vreun plus, în acest moment. E evident că nu aceştia erau jucătorii care trebuia să fie aruncaţi în luptă, dar nici nu prea avea din ce să aleagă!

Deranjant a fost faptul că, după meci, Mulţescu a dat vina pe arbitraj şi pe lipsa de pregătire fizică a echipei. Chiar dacă acestea ar fi fost cauzele adevărate ale eşecului, deşi nu au fost, nu cu asemenea reacţii poţi păstra luciditatea şi liniştea în cadrul lotului. Sunt elemente care îi ajută pe jucători să îşi justifice greşelile.

Mulţescu a arătat, una peste alta, ca şi echipa: vrea mult, dar nu poate cât ar vrea!