Petrolul nu a jucat senzaţional cu FC Braşov, dar a jucat un fotbal deştept. Un fotbal în care se ţine cont de viaţa unei echipe, cu toată tevatura ei. Petrolul, abia revenită din Albania şi cu perspectiva unui meci foarte greu, cu Viktoria Plzen, joi, în Europa League, a jucat doar cu gândul de a câştiga punctele, nu cu ideea de a face show. Pentru spectacol au fost lupii în tribune, Petrolul având senzaţia că joacă acasă, din acest punct de vedere.

Jocul în sine a fost controlat de Petrolul, doar o singură dată, în tot meciul, ploieştenii având emoţii. Şi nici acelea foarte mari. A fost suficient un atac în haită al lupilor, în minutul 37, cu Teixeira în rolul masculului dominant, pentru ca punctele să ia calea Ploieştiului. Chiar dacă Tamuz, în situaţie de doi contra portarului a fost egoist şi a irosit o şansă imensă şi chiar dacă Mutu a ratat un penalty, în final.

Petrolul a jucat, poate, în viziunea unora, destul de economicos. Dar nu trebuie uitat că în sezonul trecut Petrolul a pierdut puncte cu echipe de genul Braşovului, având o sumedenie de ocazii.

Pentru o echipă care vrea titlu, pentru o echipă care vrea să aibă vizibilitate europeană, Petrolul trebuie apreciată pentru faptul că a câştigat de fiecare dată când a jucat cu titularii, în meciurile oficiale de până acum. Iar asta înseamnă mult, astfel încât debutul acesta cu victorie mică este, în fapt, unul mare!