Crin Antonescu ,preşedintele PNL, a declarat  că autorităţile române "nu au voie să îi abandoneze" pe românii din Transnistria, faţă de care au aceeaşi responsabilitate ca şi faţă de românii din ţară.

"N-avem voie să îi abandonăm. Ei sunt nu partea vie — că vii suntem mai mulţi în ţară, dar ei sunt partea eroică. Nu mă sfiesc să folosesc acest termen. A lupta pentru ceea ce este mai viu în noi şi mai puternic, adică limba — limba este esenţa identităţii, cel puţin pentru noi, noi nu avem un element mai puternic de identitate, alte naţiuni au — şi lupta acestor oameni este eroică. Eroismul nu este numai la război, eroismul este şi în fiecare zi. Nu avem dreptul să îi abandonăm. Transnistria, din punct de vedere şi al dreptului internaţional şi al realităţilor geopolitice, este o parte componentă integrantă a Republicii Moldova. Aceşti oameni, 250.000, sunt români, indiferent ce s-ar întâmpla cu Transnistria, şi responsabilitatea oricăror autorităţi de la Bucureşti, în primul rând a preşedintelui României, faţă de aceşti oameni este egală cu responsabilitatea faţă de toţi cetăţenii români din România", a spus Antonescu.

Liderul liberal a salutat rezultatul discuţiilor purtate joi la Geneva, unde a fost analizată criza din Ucraina, şi a spus că România trebuie să adopte o poziţie de fermitate faţă de Rusia, prin prisma apartenenţei la NATO.