Premierul Victor Ponta a prezentat propunerile pentru noul Guvern. Şedinţa plenului reunit al Parlamentului pentru validarea Guvernului ar putea avea loc marţi, de la ora 15.00, iar audierile în comisii ale propunerilor de miniştri s-ar putea derula în cursul dimineţii de marţi.

Guvernul va fi susţinut de UDMR, minorităţi şi, punctual, de PPDD, a spus Victor Ponta Structura va fi aproape identică cu cea aprobată de parlament în decembrie 2012, a adăugat acesta. 

Va dispărea funcţia de viceprim-ministru, fără portofoliu, a declarat premierul. Obiectivul votului pe care îl cer mâine în Parlament este stabilitatea politică pe care o cer până la alegerile din 2016, a spus Victor Ponta.

"Vreau ca nimeni să nu mai fie şi la guvernare, şi în opoziţie. Partidele care iau parte la luarea unei decizii să fie solidare cu acestea, chiar dacă deciziile sunt mai populare sau mai puţin populare", a spus Ponta.

Guvernul va avea patru vicepremieri: Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Kelemen Hunor şi Daniel Constantin.

Ministerul Afacerilor Externe – Titus Corlăţean

Ministerul Apărării Naţionale - Mircea Duşa

Ministerul Justiţiei – Robert Cazanciuc

Ministerul Mediului – Attila Korody

Ministerul Economiei - Constantin Niţă

Ministerul Sănătăţii - Nicolae Bănicioiu

Ministerul Educaţiei – Remus Pricopie

Ministerul Muncii - Rovana Plumb

Ministerul Fondurilor Europene - Eugen Teodorovici

Ministrul pentru Buget - Liviu Voinea

Ministrul delegat pentru cercetare - Mihnea Costoiu

Ministrul delegat pentru ape şi păduri - Doina Pană

Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul - Eugen Nicolicea

Ministrul pentru românii de pretutindeni – Bogdan Stanoevici

Ministerul Finanţelor – Ioana Petrescu

Ministerul delegat pentru IMM – Florin Jianu

Ministrul Tineretului şi Sportului – Gabriela Szabo

Ministrul delegat pentru energie – Răzvan Nicolescu

Ministerul Societăţii Informaţionale – Alexandru Răzvan Cotovelea

Ministrul pentru Dialog social – Aurelia Cristea