Dezbaterea noului Cod rutier în comisiile juridică, pentru apărare şi administraţie publică ale Senatului a fost amânată, luni, pentru o săptămână, din cauza condiţiilor meteo şi a recentelor schimbări la conducerea MAI.

Şedinţa reunită a Comisiei pentru apărare, Comisiei pentru administraţie şi a Comisiei juridice din Senat în care urma să se dezbată noul Cod Rutier a fost amânată la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne şi din cauza absenţei de la lucrări a majorităţii membrilor celor trei comisii.

Ministerului Afacerilor Interne a solicitat celor trei comisii, printr-o adresă semnată de secretarul de stat Bogdan Tohăneanu, amânarea dicuţiilor privind acest proiect de lege "având în vedere situaţia meteorologică existentă la nivelul ţării, dar şi recentele modificări intervenite în conducerea MAI".

La şedinţă nu a participat niciun reprezenzentant al MAI, solicitarea fiind prezentată celor şase senatori prezenţi de preşedintele Comisiei pentru administraţie publică, senatorul Darius Vâlcov (PSD).