În contextul publicării unor fragmente din rechizitoriul procurorilor DNA, din care reiese că premierul Ponta a luat masa cu Adrian Duicu, baronul PSD de Mehedinţi acuzat de fapte de corupţie, ulterior întrevederii Duicu anunţându-l pe Ionel Georgescu - fost şef al DGIPI- că i-ar fi rezolvat problema numirii la conducerea Direcţiei Anti-Frauda, premierul Ponta a declarat joi seara că nu are „habar” dacă a luat masa cu Duicu sau nu.

Premierul şi-a explicat "lapsusul" declarând că nu îşi mai aminteşte ce s-a întâmplat în urmă cu un an şi jumătate.

„Habar nu am. Dacă mă întrebaţi cu cine am fost la prânz ieri sau alaltăieri vă pot spune. Dacă mă întrebaţi cu cine am fost acum un an şi jumătate... În general ies cu miniştri, colegi de partid, oameni politici, jurnalişti. E posibil, habar nu am”, a declarat Victor Ponta la digi24.

Ponta, în al cărui birou Duicu ar fi făcut trafic de influenţă, potrivit DNA, a mai precizat că el nu apare în rechizitoriul procurorilor nici ca învinuit sau inculpat, nici ca martor, ceea ce înseamnă, în opinia sa, că nu are o nicio implicare.

Reamintim că, potrivit unor stenograme publicate recent de Gândul, "la data de 8 iulie 2013 (luni), în jurul orei 14.00, după reunirea Biroului Permanent Naţional al Partidului Social Democrat, Duicu Ioan-Adrian s-a deplasat la restaurantul Joseph (situat în din Bucureşti, str. Dr. Ion Cantacuzino nr. 8, sectorul 1) împreună cu premierul Victor-Viorel Ponta."

"Cu privire la acest aspect, la ora 13.52, Duicu Ioan-Adrian a purtat următoarea discuţie cu Georgescu Ionel (persoană apropiată lui Duicu Ioan-Adrian, pe care acesta, în aceeaşi perioadă, încerca să o impună la conducerea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală)", mai scriu procurorii DNA.

Anterior publicării stenogramelor, Ponta a negat categoric că s-ar fi întâlnit cu Duicu la restaurant:

„Povestea cu Duicu - în continuare, mă abţin în a comenta foarte mult, pentru că e un dosar pe rol în care nu am nicio calitate procesuală. Am văzut că în fiecare zi apare că vorbea despre mine. Şi eu pot să sun un prieten să spun că sunt cu Barack Obama la masă şi vă pun şeful Federal Reserve. Nu a fost domnul Duicu la mine să facă trafic de influenţă, au fost alţii. Nişte moguli buni. Dacă voi fi chemat la DNA, sunt gata să merg“, a declarat Ponta pe 24 iulie, într-un interviu pentru Adevărul, făcând referire la Adrian Sârbu (reamintim că după ce Gândul a publicat stenograme din dosarul Duicu, Ponta a afirmat că Sârbu i-ar fi propus să-l facă preşedinte, insinuând că acţionarul Mediafax Group ar fi dorit în schimb scutiri de taxe).

Redăm stenogramele legate de ieşirea lui Duicu cu Ponta la restaurant, ieşire pe care premierul ba o neagă, ba nu şi-o aminteşte deloc:

"IONEL GEORGESCU: Da ADI.

DUICU IOAN-ADRIAN: Sunt la restaurant JOSEF, pe strada doctor ION CUZINO, nu ştiu unde e.

DUICU IOAN-ADRIAN: Strada doctor ION CANTACUZINO, restaurantul JOSEF îi zice.

IONEL GEORGESCU: GIUSEPE, bine…

DUICU IOAN-ADRIAN: Vezi că problema ta s-a rezolvat acolo, ce-ai zis tu, ce vrei tu, la Direcţia Antifraudă.

IONEL GEORGESCU: Hai că vin la tine şi-mi spui.

DUICU IOAN-ADRIAN: E rezolvată! Sunt cu premieru', aici, la masă.

IONEL GEORGESCU: Am înţeles. Vin în zonă după tine?

DUICU IOAN-ADRIAN: Vino aici! De aici vii şi mă iei! Da.

IONEL GEORGESCU: Ok. Bine."

Ionel Georgescu, fostul şef al DGPI, aşa numitul serviciu de informaţii "Doi şi-un sfert" este, potrivit jurnalistei Sorina Matei, "un prieten al politicienilor şi unor vedete". Apreciat de Vanghelie, care "găsea întâmplător pe bancă în parc informaţii clasificate şi dosare lăsate de Moş Crăciun", Georgescu a fost propus de PSD, în 2009, la conducerea DGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne