Chiar dacă publicul larg este complet dezinteresat de alegerile europarlamentare, pentru lumea politică de la noi evenimentul trezeşte tot felul de orgolii şi dispute. El se doreşte a fi un test (text, conform ţaţei în devenire Elena Băsescu) al potenţialului partidelor în susţinerea viitorilor candidaţi la prezidenţialele din toamna acestui an. În privinţa listelor pentru Parlamentul Europei sunt puţine lucruri de comentat, aceleaşi figuri, aceleaşi rude şi prieteni ai şefilor de partide şi destui neaveniţi. Din fericire, am scăpat de ,,fata lui tata”, iar ,,Jiji” are un statut şi preocupări care nu-l lasă să-şi opereze coloana în afara ţării, darămite să-şi permită excapade pe la Bruxelles.

Urmăresc cu atenţie candidatura lui Mircea Diaconu şi tot ce se întâmplă în jurul acestei candidaturi; o tratez ca pe o posibilitate de a promova în forul european o personalitate respectată, agreată, un om cu o carieră solidă în spate ; sunt calităţi care pot garanta o prestaţie pentru binele României. Ar fi desigur o mare nefericire dacă insistenţele Agenţiei Naţionale de Integritate ar bloca intrarea actorului în lupta electorală. Spun asta pentru că entuziasmul popular care l-a ajutat pe Mircea Diaconu să strângă necesarul de semnături în câteva zile, naşte speranţa că populaţia este dispusă să sprijine un candidat serios, altceva decât o masă amorfă de politruci plasaţi pe nişte liste pe care votanţii uită să le citească înainte de a se prezenta la urne. O reuşită a lui Mircea Diaconu pe 25 mai, ar pune în mare încurcătură partidele şi cine ştie,  poate vom asista la un moment de cotitură în politica de cadre a formaţiunilor politice. Pe primul loc, desigur, PNL, care n-a avut curajul de a-l păstra pe Diaconu. Probleme mari, mai ales că maestrul va trage o importantă parte din electoratul liberal de partea sa, împuţinând zestrea şi aşa în derivă a partidului. Dar semnalul va fi şi pentru alte partide, mereu dispuse să-şi selecţioneze candidaţii după criterii care nu au nici o legătură cu competenţa.

Apar şi episoade reprobabile în jocurile politicienilor şi ale partidelor, fenomene care nu au nici o legătură cu adevaratul mobil al alegerilor europarlamentare. Partide mici sau candidaţi care nu au nici o şansă să-şi apropie vreun post de parlamentar european se agită să intre în cursă, să strângă semnături, să-şi întocmească la repezeală nişte liste. Se simte de la o poştă interesul pentru a cheltui nişte bani, mai ales că în fruntea acestor liste apar personaje certate cu legea, dar dispuse să-şi îmbete vanităţile în schimbul unor bani greu de justificat. Ar fi momentul unei implicări dure a instituţiilor abilitate în controlul modului în care se atrag şi se folosesc banii în campaniile electorale; mai ales ca urmeză prezidenţialele ...

Cu riscul asumat că şansele de reuşită sunt minime şi cunoscând faptul că cei implicaţi sunt vădit împotrivă, revin la propunerea ca măcar pentru două cicluri electorale campaniile electorale să fie finanţate de la buget. Ar fi o primă soluţie pentru însănătoşirea vieţii politice româneşti şi o posibilitate de salvare a multor politicieni din ghearele finanţatorilor privaţi sau a cercurilor de interese. Nu ar fi o noutate dacă operaţiunea de stârpire a corupţiei de pe „maidanul” politic autohton ar începe, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări, cu modificarea semnificativă a modului în care se face finanţarea politicului în România.