Este incredibil cum reuşeşte Traian Băsescu, după 10 ani de preşedinţie, să păcălească un popor şi să debusoleze clasa politică autohtonă de câte ori îşi doreşte şi de câte ori urmăreşte acest lucru. După ce în două rânduri publicul votant mai slab de înger s-a lăsat cucerit cu câteva hăhăituri şi două glume proaste („iarna nu-i ca vara” sau „dacă te aşezi pe masă îţi spun cum se face”), ar fi fost cazul ca mai toată lumea să-i deprindă obiceiurile. Ei bine nu, fumigenele aruncate periodic de încă preşedintele României au un succes nebun şi dau de lucru la trupe întregi de politicieni, comentatori, analişti ziarişti, oameni de pe stradă. Tiribombele „marelui nostru conducător” sunt preluate, amuşinate, disecate, analizate, întoarse pe toate feţele de către întreaga mass-media şi în special de televiziunile avide de senzaţionalul facil, dar aducător de rating şi implicit de publicitate binefăcătoare.

Numai cine nu-l cunoaşte pe Băsescu poate fi surprins de tipul acesta de declaraţie „la plesneală”, atât de utilizat încă de pe vremea când era preşedintele Partidului Democrat, ministru al transporturilor sau primar al Capitalei. Partea interesantă este că „i-a ieşit” de cele mai multe ori, chiar dacă erau doar exuberanţe teribiliste, caracteristice unui temperament necontrolat. Poate că reuşita se datorează şi suportului pe care şi l-a asigurat din partea serviciilor de informaţii; să nu uităm că încă de la începutul primului mandat Traian Băsescu s-a aşezat în vârful piramidei trofice a celor mai importante servicii secrete din România, şi-a apropiat Comunitatea Naţională de Informaţii şi Departamentul Securităţii Naţionale şi este preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Rolul acestora a fost înţeles foarte bine de Traian Băsescu. Comandantul de navă, cu vaste cunoştinţe despre cum lucrează şi gândesc şefii agenţilor şi spionilor a priceput că trebuie să se pună – cel puţin aparent – la dispoziţia celor care stăpânesc informaţia în România.

Numai că vremea aceea a trecut… A trecut şi vremea când mulţi erau dispuşi să se arunce în baltă pentru a scoate bolovanii aruncaţi de preşedinte. Personajul e obsedat de intrarea - pe uşa din dos, e drept - în istoria României şi simte că pierde trenul odată cu apropierea lunii decembrie în care va părăsi Cotrocenii. Ultima manifestare bizară, cea prin care voia să ne demonstreze cât de informat este, depoziţia legată de candidatul la preşedinţie care ar fi şi ofiţer acoperit, a născut reacţii neaşteptate şi a mai scos la iveală o certitudine : „serviciile” l-au cam scăpat din braţe pe cel care ne mănâncă zilele de atâţia ani. Ieşirea şefului SIE, Teodor Meleşcanu care dezvăluia că Băsescu s-ar fi interesat de mai multe ori de spionii acoperiţi dintre demnitari, este o lovitură la fel de grea precum cea pe care o suportă urmare dezvăluirilor familiei lui Bercea Mondial. Dacă afirmaţia este reală (şi e greu să-l bănuim pe Meleşcanu capabil de afirmaţii necontrolate), atunci sfârşitul de mandat a lui Traian Băsescu va fi marcat de fapte de o gravitate deosebită, care ne vor aminti că omul nostru s-a folosit de informaţii cu care şi-a atacat în mod constant duşmanii politici (apropo, de ce nimeni n-a fost curios să afle de unde ştia în 2009 candidatul la preşedinţie Băsescu că Geoană fusese la Vântu cu o seară înaintea confruntării televizate finale?)

Aşa că eu sunt mai puţin interesat de ofiţerul „acoperit” care ar putea deveni şeful statului român şi mai mult de candidatul „acoperit” Traian Băsescu, total implicat în competiţia electorală, chiar dacă nu mai candidează pentru funcţia supremă. De alegerea noului preşedinte, de cine va fi acesta, depinde viitorul cetăţeanului Băsescu. Odată cu reducerea arealului de influienţă în societatea românească şi scăderea masivă a încrederii populaţiei, odată cu înmulţirea norilor negri ai corupţiei în jurul său şi al familiei sale, odată cu pierderea controlului asupra instituţiilor de forţă ale statului, actualul preşedinte este tot mai conştient de pericolul care îl paşte. Deşi bravează cu celebrul său râs tabagic ori de câte ori este întrebat dacă nu se teme pentru libertatea sa post-imunitate, nu încape nicio îndoială că problema îl preocupă în cel mai înalt grad; declaraţiile sale hazardate dovedesc disperarea cu care caută soluţiile salvatoare, iar pornirile sale belicoase, ca vârf de lance al NATO şi al „Marelui Licurici” în Europa de Est, ne sugerează de unde aşteaptă sprijinul după 21 decembrie. Iar referendumul din 2012 cât şi sloganul USL-ului „Dreptate până la capăt!” sunt acum, mai mult ca niciodată, amintiri de coşmar pentru Traian Băsescu !