Republica Moldova marchează miercuri 23 de ani de la proclamarea independenţei prin lansarea conductei de gaze naturale Iaşi-Ungheni, care va asigura legătura între sistemele de transport al gazelor naturale între cele două ţări, potrivit Mediafax. Inaugurarea gazoductului face parte din programul vizitei premierului român Victor Ponta în Republica Moldova. El va participa la ceremonie alături de premierul moldovean Iurie Leancă, în localitatea Zagarancea.

Implementarea proiectului, pentru care Uniunea Europeană (UE) a alocat, potrivit agenţiei ruseşti Itar-Tass, suma de 26 de milioane de euro, a durat un an. Scopul UE a fost să conecteze sistemul moldovean de transport de gaze naturale la cel european, consolidând în acest fel securitatea energetică a Republicii Moldova prin livrări alternative din România.

Preţul natural al gazelor româneşti nu a fost dezvăluit, potrivit agenţiei, însă premierul Iurie Leancă a declarat pentru presă că speră să fie mai mic decât preţul Gazpromului rusesc. Potrivit acestuia, Republica Moldova negociază cu holdingul rusesc o reducere a preţului gazelor naturale ruseşti, pe care fosta republică sovietică le importă cu aproximativ 370 de dolari mia de metri cubi.

Potrivit unui acord semnat la începutul lui august de către compania românească Transgaz şi compania moldoveană de stat Vestmoldtransgaz, - din cauza capacităţii reduse a conductei - livrările româneşti de gaze naturale nu vor depăşi 50 de milioane de metri cubi pe an, reprezentând aproximativ 4% din cererea anuală la nivel naţional (aproximativ 1,3 miliarde de metri cubi).

În vederea eficientizării economice a proiectului este necesară construirea unei conducte suplimentare Ungheni-Chişinău, cu staţii de compresare şi alte infrastructuri de transport, o investiţie estimată de către Itar-Tass la suma de 50 de milioane de euro.