Vremuri grele pentru Răzvan Alexe. Zilele în care stătea la masă cu liderii unor partide importante din Prahova se pare că au cam apus. Acum, omul de afaceri sau interlopul(nu reuşim să stabilim care este titulatura corectă pentru Alexe) are mari probleme cu Justiţia.

Nici nu a decis bine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie plasarea în arest la domiciliu, că pe rolul aceleiaşi instanţe a apărut un nou dosar. De această dată este vorba de prelungirea arestului preventiv, atât pentru Alexe, cât şi pentru Daniel Alixăndrescu, directorul Direcţiei Patrimoniu din Consiliul Judeţean.

Cei doi sunt inculpaţi în dosarul în care Vlad şi Mircea Cosma sunt acuzaţi de procurorii DNA de trafic de influenţă şi luare de mită. Şi cum atât Alexe, cât şi Alixăndrescu sunt în arest la domiciliu, probabil Instanţa Supremă va decide prelungirea acestei măsuri.

Vă reamintim că în luna februarie, DNA Ploieşti a început urmărirea penală împotriva deputatului Vlad Cosma (bun prieten cu Răzvan Alexe) şi a tatălui său, Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, cei doi fiind acuzaţi de trafic de influenţă şi luare de mită.