După ce timp de 20 de ani au fost tăiaţi copacii de pe marginea şoselelor din cauza unor lucrări de extindere a carosabilului, pentru montarea unor stâlpi de susţinere a cablurilor de înaltă tensiune, dar şi din motive de siguranţă, deoarece mulţi şoferi care pierdeau controlul asupra direcţiei intrau în aceşti copaci, iată că acum autorităţile au realizat şi avantajele unor perdele forestiere la marginea drumurilor. Aceste concluzii au apărut după trei ani de ninsori consistente, în care zăpada a blocat mai toate drumurile naţionale din zona de câmpie, deoarece viscolul nu a întâlnit niciun obstacol. Tentativa cu parazăpezi s-a dovedit neaplicabilă, deoarece au fost furate de localnici.

Autostrăzile şi drumurile naţionale vor fi mărginite de perdele forestiere în baza unui program naţional ce va începe în primăvara acestui an şi care prevede, într-o primă etapă, plantări de arbori pe o lungime de 870 de kilometri, a declarat, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, potrivit Agerpres.

„La nivel naţional sunt necesari 1.700 de kilometri de perdele forestiere de-a lungul drumurilor naţionale şi judeţene. În prima etapă a fost aprobat Programul naţional de realizare a perdelelor forestiere a autostrăzilor şi drumurilor naţionale pentru 870 de kilometri. Pentru acestea avem întocmite studiile de fezabilitate şi avem fondurile necesare“, a afirmat Lucia Varga.

Sumele alocate pentru acest an se ridică la 30 de milioane de lei, urmând ca finanţările să continue pe parcursul derulării programului. Ministrul a mai spus că programul va include în etapa a doua plantarea de perdele forestiere şi de-a lungul drumurilor judeţene.

Prin această măsură, Compania de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi şi consiliile judeţene ar putea aloca mai puţini bani pentru operaţiunile de deszăpezire a drumurilor naţionale şi judeţene.