Ambasadorul francez în România, Philippe Gustin, îi va conferi joi distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, în cadrul unei ceremonii organizate la Ambasada Franţei, informează misiunea diplomatică.

Legiunea de Onoare (Légion d'Honneur) este cea mai înaltă distincţie civilă şi militară franceză, instituită în anul 1802 şi acordată neîntrerupt din 1804 până în prezent. Este o decoraţie care şi-a menţinut de-a lungul anilor o strălucită reputaţie.

Raed Arafat, născut pe 24 mai 1964 la Nablus, Palestina, este un medic specialist de medicina de urgenţă, român de origine palestiniană, care a înfiinţat şi coordonat SMURD în România.

În anul 2003, Arafat a primit Ordinul Naţional 'Pentru Merit' în gradul de Cavaler acordat de preşedintele României în exerciţiu din acea perioadă, Ion Iliescu, pentru întreaga activitate ştiinţifică şi de cercetare, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi promovarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în România. A primit, în 2005, de la Traian Băsescu, preşedintele României, aceeaşi distincţie în grad de Ofiţer, pentru eforturile în salvarea oamenilor la inundaţii şi pentru eforturile depuse zi de zi pentru salvarea vieţilor a numeroşi români.