Prestigioşii actori Medeea Marinescu şi Florin Piersic au avut parte de o surpriză de proporţii, pusă la cale chiar de edilul-şef al Buşteniului, Emanoil Savin. Acesta le-a conferit titlurile de ”Cetăţean de onoare” al oraşului Buşteni, în cadrul unei ceremonii găzduite de Centrul Cultural ”Aurel Stroe” din localitate. În aplauzele publicului, aceştia au primit diplome de excelenţă, câte un trofeu şi imense buchete de flori.

Cel mai emoţionant moment al serii a fost melodia ”Pe cărările vieţii” pe care îndrăgitul actor Florin Piersic a cântat-o pe scenă, împreună cu Emanoil Savin.  

Ceremonia-surpriză a fost precedată de comedia romantică ”Străini în noapte”, în regia lui  Radu Beligan, interpretată de actorii Medeea Marinescu şi Florin Piersic. Spectacolul, care s-a bucurat de prezenţa a peste 350 de spectatori, a fost oferit de Primăria Buşteni.