Guvernul României va emite un act normativ în următoarea şedinţă, prin care va fi desecretizată stenograma discuţiilor privind aprobarea punctelor de vedere pe marginea proiectelor de lege propuse Guvernului pentru avizare în precedenta reuniune a Executivului din 29 octombrie, scrie Agerpres. „Pentru o transparenţă totală, Guvernul României va emite un act normativ în următoarea şedinţă de guvern, prin care va fi desecretizată stenograma discuţiilor privind aprobarea punctelor de vedere pe marginea proiectelor de lege propuse Guvernului pentru avizare“, informează Biroul de presă al Executivului.

Guvernul a precizat, joi, că „dintr-o eroare tehnică“ în comunicatul de presă emis după şedinţa de guvern de miercuri s-a transmis informaţia eronată că toate proiectele discutate în şedinţă au primit aviz favorabil.

„Pentru corecta informare a opiniei publice, menţionăm că printre cele 37 de puncte de vedere ale Guvernului cu privire la unele proiecte legislative iniţiate în prezent există câteva care nu au primit aviz favorabil. Printre acestea se enumeră şi proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr 286/ 2009 privind Codul Penal, referitor la noi pedepse pentru cetăţenii care dezvăluie informaţii din dosarele penale, care nu a fost avizat pozitiv de către Guvernul României“, a informat joi Biroul de presă al Guvernului.